luxatia congenitala de rotula

Luxatia congenitala de rotula

Afectiune ortopedica cu frecventa crescuta la animalele de companie, in mod special la caini si mai rara la pisici, suscita un interes din ce in ce mai mare printre crescatorii de animale si implicit proprietarilor.

Luxatia congenitala de rotula are determinism genetic (congenitala), existand si ca afectiune dobandita.

Luxatia congenitala de rotula dobandita este de cele mai multe ori traumatica, prin afectarea ligamentelor rotuliene lateral si / sau medial, afectarea ligamentelor incrucisate, fracturi calusate necorespunzator, chiar si imobilizarea articulatiei genunchiului pe o perioada prea lunga si intr-o pozitie inadecvata, rahitism, condropatii s.a.

Sunt rase de caini predispuse la aceasta afectiune, printre care: Yorkshire terrier, bichon maltez, bichon havanez, pekinez, shihz-tzu, Scottish terrier, caniche toy, in general rasele de talie mica dar si alte rase.

La pisici afectiunea apare mai rar, este mai putin evidenta ca simptomatologie si de cele mai multe ori este dobandita (post-traumatic, la pisicile care nu au avut un aport nutritiv suficient cu lapte matern, fiind hranite cu lapte artificial, cu efecte ca: rahitismul si condropatiile, si la cele supraponderale).

La catei diagnosticul nu se poate pune imediat dupa nastere, datorita laxitatii fiziologice a articulatiilor la varsta foarte mica si datorita pozitiei patrupedale care este adoptata dupa varsta de 10 - 14 zile. Valoarea diagnostica reala poate fi evaluata doar dupa 2 - 3 luni de viata. Efectul afectiunii nu poate fi evaluat decat atunci cand animalele au atins un minim de 70% din greutatea de adult (la 5 - 6 luni la cainii de talie mica si dupa 8 luni la cei de talie medie, pe cand la cei de talie mare simptomele de discomfort locomotor apar mai devreme datorita presiunii pe care o exercita greutatea lor pe articulatii).

Diagnosticul se poate pune la un simplu consult de rutina, intrucat medicul, la palparea articulatiei genunchiului simte cum in anumite pozitii rotula iese din santul intercondilar inspre lateral sau medial , uneori aceasta ramanand blocata in pozitie neanatomica si in timpul deplasarii animalului.

Cauzele luxatiei congenitale de rotula sunt genetice, prin implicarea in reproductie a unor genitori purtatori ai afectiunii in zestrea lor genetica, fie ei sau alte animale din aceeasi linie.

Efectul luxatiei congenitale de rotula este instabilitatea rotulei in santul intercondilar femural, rotula scapand usor medial sau lateral din pozitia ei anatomica. La acest efect participa mai multe modificari anatomice. In primul rand trebuie stiut ca luxatia congenitala de rotula este o modificare de biomecanica articulara, la care participa pozitia si conformatia necorespunzatoare a muschiului cvadriceps, in al carui tendon se afla nucleul osos al rotulei, acest muschi fiind determinant in extensia membrului pelvin. De asemenea laxitatea ligamentelor lateral sau medial al rotulei este si ea un element cheie, dar legat de afectiunea anterioara. Curburi exagerate sau anormale ale femurului si tibiei duc de asemeni la exteriorizarea rotulei din locul ei. Ca un factor, dar de multe ori ca efect, tesirea condilior lateral sau medial faciliteaza exteriorizarea rotulei din spatiul ei anatomic.

Cea mai frecventa forma de luxatie congenitala de rotula este cea mediala, vizibila printr-o pozitie usor excentrica a genunchilor, mersul cosit, schiopatura si pozitia necorespunzatoare a rotulei la controlul prin palpare.

Diagnosticul clinic este simplu dar nu-l exclude si pe cel imagistic, radiografiile si RMN-ul fiind de cele mai multe ori utile pentru ca evidentiaza sau exclud si alte modificari in articulatia femuro-tibiorotuliana.

Nu intotdeauna prezenta luxatiei congenitale de rotula implica obligatoriu o remediere chirurgicala, frecvente fiind cazurile cand pacientului i s-a pus diagnosticul dupa varsta de 4 - 5 ani, desi el nu prezenta nici o simptomatologie. In anumite situatii, condroprotectoarele, exercitiile fizice moderate si o masa corporala corespunzatoare pot duce la evitarea operatiei. In situatia cand periodic apare discomfort in deplasare se pot administra antiinflamatoare nesteroidiene cu ponderatie. Doar daca durerea persista si intervalele intre administrarea antiinflamatoarelor nesteroidiene scade, remedierea chirurgicala poate fi luata in calcul.

La alegerea metodelor chirurgicale, gravitatea luxatiei, experienta medicului, starea pacientului, varsta acestuia si ingrijirea postoperatorie sunt determinante.

De obicei o asociere de metode poate duce la o vindecare completa prin interventia chirurgicala. Ca si metode folosite, se pot enumera: scurtarea ligamentului lareral (in luxatia congenitala de rotula mediala) sau medial (in luxatia congenitala de rotula laterala), intarirea acestora cu fire de sutura monofilament neresorbabile specifice, repozitionarea insertiei ligamentelor, adancirea santului intercondilar femural cu sau fara pastrarea cartilajului de pe suprafata acestuia (de preferat cu pastrarea cartilajului), transpozitionarea crestei tibiale pe partea inversa a luxarii rotulei si fixarea acesteia cu materiale de osteosinteza, chiar osteotomii controlate ale femurului sau tibiei, cu repozitionarea osului pe directia corespunzatoare.

Foarte importanta este recuperarea postoperatorie si colaborarea dintre medic-proprietar-pacient, care (chiar daca operatia a fost facuta 100% corect) reprezinta 50% sau mai mult din efectul operatiei.

Pentru a veni in ajutorul lor, imi permit sa fac cateva recomandari:

  • in primul rand trebuie avut in vedere ca mobilitatea pacientului sa fie restrictionata la minim (rest in cage) pentru aproximativ 3 - 5 saptamani postoperator
  • suprafata pe care va sta pacientul trebuie sa fie una antiderapanta si uscata (se poate folosi o suprafata cauciucata gen tartan sau linoleum antiderapant)
  • alimentatia trebuie sa tina cont de efortul fizic scazut in perioada imediat postoperatorie si sa se reduca nivelul caloric
  • antiinflamatoarele trebuiesc administrate cu ponderatie si doar la recomandarea medicului veterinar
  • suprafata pe care sta pacientul trebuie sa fie uscata pentru o igiena corespunzatoare a plagii si pentru a se evita alunecarea in spatiul in care acesta este restrictionat
  • dupa 3 - 5 saptamani plimbarile se vor face strict in lesa timp de alte 2 - 3 saptamani si cu evitarea obstacolelor (scari, santuri, urcusuri abrupte etc)
  • la 6 - 8 saptamani recuperarea ar trebui sa fie completa
  • in tot acest timp medicul decide daca sunt necesare fizioterapia, balneoterapia sau oricare alta forma de recuperare postoperatorie

Dr. Fogarasi Peter